Afară fulguiește lin. Auzisem o
cioară croncănind și vroiam să văd ce prevestește. O mașină
de turnat ciment își întinde brațul împrejurul unui palat
cocălăresc, așa cum proprietarul ei și-l întinse cu 2 seri în
urmă de după gâtul meu.
Din crâșmă iese o ființă
androgină, îmbrăcată-n negru. Totul în legătură cu ea este
ambiguu (depersonalizat?!): este solidă, umflată, rigidă, lipsită
de expresii, ticuri și parcă ruptă de timp, dar foarte bine
integrată în spațiul ăsta. Ceea ce-i trădează umanitatea este
un ten murdar de alcool: cu Ariel scoți petele de vin roșu – oare
el/ea cu asta se spală pe față înainte să meargă la muncă? Eu
cred că muncește, pentru că se îndreaptă către o mașină, se
așează în locul șoferului și o pornește.
Intră în bar un proaspăt tătic cu
un copilaș care abia a învățat să se țină pe picioare.
Barmanița îi cunoaște bine, dar acum are de spălat niște pahare.
Copilul rămâne afară și se joacă pe o cutie mare galbenă de
tablă, pe care scrie ceva cu litere roșii.
Seara. Acum a dispărut cioara și un
stol de naiba-știe-ce dă târcoale cartierului. Un (Ford Audi etc)
oprește în fața barului. Simt bașii în gât, de la etaj. După
vreun minut deslușesc că e un beat dubstep. Au luat și ei mașina
părinților în seara asta, să aibă unde trage legale liniștiți.
De ce nu plec d-aici nu știu. Închid geamul, aștept să bată
moartea-n el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu