Sâmbătă
dimineaţa, aprox. 05:30. Primul stimul care-mi gâdilă simţurile
este cântecul alarmei vecinului. Pe sirene le poţi asculta, dar
alarma ba! Ca să nu surzesc de beatitudine, ȋncerc să-mi pun perna
pe cap, mâinile peste urechi. Nimic!
Peste
ceea ce pare a fi un eon, soseşte şi maşina agenţiei de
securitate. Ȋmi dau seama că ei trebuie să fie, pentru că după
ce au prelins maşina pe undeva, a ȋncetat cântecul alarmei. Acum
ȋncearcă să se stabilească motivul crimei. Ceva despre o
fereastră deschisă – perturbaţii sonice, nu am ȋnţeles
altceva.
"'tu-ţi
Paştele mă-tii, cine are geamul deschis?" mă simt eu cu musca
pe caciulă. Deja mă ridic din pat, direct spre geam, cu ochii
semi-deschişi. Ȋmi privesc reflexia ȋn geam – ce faţă am!...
Ȋmi aruncă şi agenţii o privire cu ȋnţeles şi apoi pleacă.
Sunt fericită că mi-am văzut eroii.
Iau
o gură de apă, mă duc ȋnapoi ȋn pat, ȋnchid ochii. Simfonia
continuă! Nişte câini bullying un trecător. Câinii ăştia nu
latră, ci grohaie, ceea ce ȋmi creează nişte imagini sumbre in
minte. Până să ȋmi fac curaj să ma ridic (iar!) din pat, ca să
vad pe cine jupoaie de viu, se ȋndepartează. Prietenul cel mai bun
al omului.
O
perioadă de tăcere, cu guguştiuci, rândulele, ciori, muşte,
autobuze si restul faunei locale. Dar cât va dura?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu